De ce jucăm jocuri, partea 2

Săptămâna trecută am început să intrăm în motivația jucătorului. Am discutat provocarea și urâtul ei concurs de sora vitregă, doi dintre cei mai comuni motivatori. Astăzi, ne uităm la încă două pe drumul spre a forma un model general pentru ceea ce ne mișcă.

Poate mai puțin frecventă decât primii doi motivați, creativitatea este totuși o forță motrice importantă în psihicul jucătorilor. Deși la început jocul nu pare un act deosebit de creativ, ceea ce, cu regulile sale formalizate și sistemele structurate, există mult mai mult spațiu pentru auto-exprimare decât s-ar putea crede. Unele jocuri se joacă direct prin prezentări unice sau teme artistice. Jocurile muzicale și multe dintre titlurile Sim sunt în esență doar prize expresive care se întâmplă să fie guvernate de un sistem computerizat de reguli. Alte reclame își găsesc ieșirea în jocurile multiplayer. Echipamentul sportiv modern mmorpg și combinațiile decorative se numără în milioane. Jucătorul cu motivație creativă se bucură să proiecteze aspectul personajului și să schimbe modul în care interacționează cu mediul lor. Jucătorii motivați în mod creativ prosperă atunci când sunt disponibile puncte de vânzare. Orice lucru care implică un grad ridicat de expresie, decor sau o componentă abstractă mare le atrage. Se vor oferi în medii de joc guvernate pur de numere și în cele în care prezentarea este extrem de omogenă.

Deși uneori nu ne place să recunoaștem, escapismul este o motivație care trăiește în inima fiecărui jucător. Prin design, un joc creează o lume inerent diferită. Chiar și jocurile care au ca obiectiv principal simularea unui anumit aspect al lumii reale transformă jucătorul într-un rol pe care îl consideră mai interesant decât al lor. Evadarea în rolul de aventurier, pilot, fundaș sau chiar zookeeper oferă motivație pentru aproape fiecare jucător. Escapism Jucătorii motivați caută jocuri în care mediul este bogat, cuprinzător, real. Ei prosperă în lumi în care suspendarea necredinței este mare, unde se pot pierde în profunzimea și complexitatea de care dispun. Ele gravitează către jocuri de rol și simulare, medii în care lumea este bogată și credibilă. Ei tind să evite jocurile abstracte în care realitatea care stă la baza lor este dificil de crezut sau de înțeles. Este un fel de paradox ciudat că MMORPG-urile, cu istoriile lor incredibil de profunde și lumile expansive, nu sunt la fel de atractive pentru jucătorii motivați ai scapismului ca RPG-urile pure. Acest efect apare din aspectul multiplayer. Jucătorii care vorbesc într-un canal public despre subiecte în afara jocului sau, mai rău, despre aspectele mecanice și numerice ale lumii jocului, pot distruge experiența evaziștilor și îi pot determina să caute compania unor personaje non-jucătoare sau a altora care își împărtășesc motivația.

S-a făcut mult despre dezavantajul escapismului. Un jucător care petrece prea mult timp într-o lume care nu este a lor poate începe să piardă contactul. Acest tip de disociere cu realitatea poate, și are, să ducă la tot felul de Probleme cu relațiile de muncă, școlare și personale. Acest lucru nu înseamnă, totuși, că escapismul este el însuși un lucru nesănătos. Este o parte de bază a experienței umane. Motivul pentru care suntem în vacanță, urmărim mișcări, ne bucurăm de evenimente sportive sau mergem la camping este în mod inerent evadist. Ca oameni, suntem adesea nemulțumiți de mult în viață. Este firesc să căutăm activități care să ne permită să experimentăm ceva în afara zilei noastre de zi cu zi. Jocurile nu diferă. Cu toate acestea, ca jucători, suntem o comunitate adesea neînțeleasă. Ne datorăm nouă înșine și lumii în general, atât să luptăm cu informații, prin răspândirea realităților pozitive ale jocurilor și a culturii jucătorilor, cât și să luptăm intern împotriva obsesiei. Oricât de bun ar putea părea un înlocuitor al lumii reale, un joc este, în final, doar o distracție. Lasă-l din când în când.

Săptămâna viitoare, încheiem cu interacțiunea socială. Apoi, vom trece la un fel de teorie unificată despre toate acestea.